Circulaţia va fi sistată în centrul Capitalei cu ocazia inaugurării pomului şi târgului de Crăciun: anunţul Primăriei
Primăria Chișinău anunță că în perioada 5 decembrie 2025, ora 09:00 – 6 decembrie 2025, ora 05:00, circulația transportului pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt va fi sistată pe segmentul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. A. Pușkin.
Pe durata restricțiilor, traseele vor fi redirecționate pe străzile adiacente, atât pentru transportul public, cât și pentru cel privat.
Potrivit municipalității, măsura este necesară pentru organizarea manifestărilor cultural-artistice dedicate inaugurării Sărbătorilor de iarnă 2025–2026. Personalul liniar al Regiei Transport Electric și Parcului Urban de Autobuze va fi disponibil pentru a oferi călătorilor informații despre modificările temporare ale rutelor.
Primăria îndeamnă conducătorii auto să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să evite abaterile de la Regulamentul Circulației Rutiere pe durata restricțiilor.