Cerere mare din partea persoanelor fizice pentru valorile mobiliare de stat

20240731-1es_5928

386 de tranzacții în sumă de 42,7 milioane de lei au avut loc la doar patru zile de la lansarea de către Ministerul Finanțelor a celei de-a doua emisiuni de valori mobiliare de stat pentru persoanele fizice. Valoarea nominală a fiecărei obligațiuni este, ca și în cazul primei emisiuni, de 100 de lei.

Perioada de circulație a noilor valori mobiliare de stat este de unu și doi ani, cu o rată a dobânzii de 6,85 la sută și, respectiv, 7 la sută. Plata cuponului va avea loc semestrial.

Potrivit Ministerului Finanțelor, volumul indicativ al celei de-a doua emisiuni este de 50 de milioane de lei, iar perioada de subscriere se va încheia în 15 decembrie.

La prima emisiune de valori mobiliare de stat, prin intermediul platformei eVMS.md, care s-a desfășurat în luna septembrie, au fost înregistrate 815 tranzacții directe în valoare totală de peste 78,7 milioane de lei.

La procurarea valorilor mobiliare de stat pot participa cetățenii Republicii Moldova, inclusiv din diasporă, care dețin un cont bancar în Republica Moldova, semnătură electronică calificată și s-au înregistrat pe platforma eVMS.md.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI