Ceban: Reparaţia podului Mihai Viteazul va fi finalizată până la sfârşitul anului. Ce spune referitor la cheltuieli

fit_1280

Ion Ceban a declarat în cadrul ședinței primăriei Capitalei de luni, 17 martie, că lucrările de reparație a podului de pe strada Mihai Viteazul se execută conform termenilor prevăzuți. Potrivit edilului, acestea urmează să fie finalizate la sfârșitul anului 2025, dar circulația rutieră va fi deschisă mai devreme. Referitor la costuri, primarul susţine că acestea "sunt ajustate la rata inflației anuale".

"Repet, acest pod trebuia de urgenţă reparat, am fi putut face multe alte lucruri. Este unul dintre cele mai mari poduri şi un pod se repară în conformitate cu termenii stabiliţi de specialiştii şi antreprenorii care construiesc acest pod...Podul necesita reparație urgentă, deoarece acesta, construit în anul 1974, nu a mai fost niciodată reparat capital. Costurile lucrărilor sunt ajustate la rata inflației anuale.
Rog mass media să nu manipuleze pe marginea lucrărilor de reparație a podului, cu o semnificație strategică pentru Chișinău, fiind unul din cele mai mari poduri din republică", a declarat Ceban.
De asemenea, potrivit primăriei, costurile sunt estimate la 128 de milioane de lei, iniţial acestea fiind de 108 milioane de lei.

Precizările vin după ce vicepreşedintele fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate din cadrul Consiliului Municipal Chişinău, Dumitru Ivanov a declarat anterior că  costurile pentru reparația podului s-au majorat semnificativ în ultimii patru ani din cauza întârzierii lucrărilor.

"Nu mi-i clar cum de la 57 milioane de lei am ajuns la 110 cheltuite și încă 40 planificate de a fi cheltuite pentru acest pod", a afirmat Ivanov.

Lucrările de reparaţie la podul Mihai Viteazul au început în anul 2022 şi, deşi, municipalitatea anunţa că acestea urmau a fi finalizate în 2023, termenul a fost extins. 
Prima bandă de circulaţie a fost deschisă în luna septembrie 2024.

Citeşte şi..

Vezi toate