Cea mai mare parte a gazelor naturale importate de Moldova provine din România

ENERGOCOM

SA „Energocom” a achiziționat, în nouă luni ale acestui an, aproximativ 329 de milioane de metri cubi de gaze naturale de pe piața europeană. Cea mai mare parte, de 284 de milioane 678 de mii de metri cubi a fost vândută către SA „Moldovagaz”, pentru consum curent sau depozitare pentru sezonul rece.

Prețul mediu ponderat al gazelor procurate de pe piața europeană a ajuns la 404,92 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. În acest scop au fost folosiți bani din grantul oferit Republicii Moldova de Guvernul Norvegiei, din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și din sursele proprii ale companiei.

Combustibilul a fost achiziționat prin 42 de runde de licitații, la fiecare participând până la nouă companii din Europa.

12 runde s-au finalizat cu încheierea contractelor de livrare. La toate licitațiile organizate au fost invitați și au participat reprezentanți ai instituțiilor de drept, reprezentanți ai Ministerului Energiei, Agenției Proprietății Publice și ai societății civile.

Din volumul total al gazelor naturale cumpărate în cel de-al treilea trimestru al anului, aproape 50 de milioane de metri cubi au fost achiziționate de la Bursa Română de Mărfuri și au fost depozitate în România, în calitate de stocuri de securitate sau stocuri comerciale în limita minimă prevăzută de legislație de 15 la sută din consumul anual - pentru cazuri excepționale.

Ca urmare, în perioada ianuarie-septembrie, SA „Energocom” a achiziționat în total aproape 413 milioane de metri cubi de gaze naturale, iar 75% de la companii înregistrate în România și la bursa română – BRM. În total, au fost semnate contracte cu opt entități comerciale din România, Grecia, Austria, Elveția.

Tranzacțiile de vânzare către „Moldovagaz” au fost efectuate pe platforma administrată de BRM Est Moldova, subsidiara locală a Bursei Române de Mărfuri și operator al platformei de tranzacționare a gazelor naturale din Chișinău. Alte volume mai mici au fost vândute către companii locale, în contextul în care, din 1 ianuarie 2025, toți consumatorii mari vor fi obligați să procure gaze de pe piața liberă, iar în această perioadă tot mai mulți agenți economici migrează spre platformă BRM Est.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate