Bugetul Capitalei pentru 2026 crește cu 500 de milioane de lei. Ceban: "Sumele sunt destinate proiectelor de infrastructură şi servicii sociale"

Boget Chisinau

Bugetul municipiului Chișinău pentru acest an este mai mare cu jumătate de miliard de lei comparativ cu 2025, a anunțat primarul Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei de luni, 16 februarie. Suma va fi alocată pentru proiecte de infrastructură, servicii publice și programe sociale, iar numărul proiectelor planificate depășește semnificativ cel de anul trecut, afirmă Ceban.

"Condamnăm speculațiile potrivit cărora primăria nu are finanțe pentru a se dezvolta. Bugetul în acest an este mai mare cu jumătate de miliard pentru diferite proiecte și programe pentru oamenii din Chișinău", a delcarat primarul.

Potrivit autorităţilor, veniturile estimate sunt de 8,7 miliarde de lei, iar cheltuielile de 9,2 miliarde de lei, majoritatea fiind orientate către domeniul social. Astfel, pentru educație, sănătate și protecție socială sunt prevăzuți 6,1 miliarde de lei (66% din buget), iar 3,1 miliarde de lei (34%) vor fi alocate pentru dezvoltarea economică și infrastructură, inclusiv servicii publice, reabilitarea drumurilor, transportului și a curților.

Citeşte şi..

Vezi toate