Boala care ucide anual 1,3 milioane de oameni

28-iulie-2024

La fiecare 30 de secunde, cineva moare din cauza unei boli legate de hepatita virală. Anual, această maladie provoacă la nivel global 1,3 milioane de decese și este a doua cauză infecțioasă a mortalității. Datele au fost prezentate de Compania Națională de Asigurări în medicină, în ajunul Zilei Mondiale de Combatere a Hepatitelor Virale, marcată anual în 28 iulie.

În Republica Moldova, prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul hepatitei sunt acoperite de asigurarea obligatorie de asistență medicală în asistența primară, de ambulatoriu, servicii de înaltă performanță și spital. În 2023, mai mult de 11 mii de moldoveni cu hepatită și ciroză hepatică au primit medicamente compensate în valoare de peste opt milioane de lei.

De asemenea, Compania Națională de Asigurări în Medicină finanțează investigațiile de înaltă performanță pentru hepatite cronice virale şi ciroze hepatice B, C, D, cu scopul de a iniția şi efectua tratamentul antiviral. Pentru acest an au fost încheiate contracte în sumă de peste 11,6 milioane de lei cu cei nouă prestatori de servicii medicale de înaltă performanță, care oferă investigațiile de profil. La nivel de spital, CNAM achită cheltuielile pentru cazurile tratate.

Din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM au fost planificate în acest an peste 365 de mii de lei pentru procurarea a nouă mii de flacoane de vaccin pentru profilaxia hepatitei virale B, în cazul persoanelor adulte cu risc sporit de infectare.

În 2024, Ziua Mondială de Combatere a Hepatitelor Virale se desfășoară cu genericul „E timpul pentru acțiune”. Acesta este un apel global pentru intensificarea eforturilor și accelerarea măsurilor necesare pentru a îmbunătăți cunoștințele populației despre prevenirea, diagnosticul și tratamentul hepatitelor virale și pentru extinderea accesului la diagnostic și tratament.

Hepatita este o inflamație a ficatului, cauzată de infecția cu unul dintre virușii hepatici A, B, C, D sau E.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate