Băiatul de 10 ani dispărut la Anenii Noi în timp ce se îndrepta spre școală, găsit pe un imaș. Detalii oferite de Poliție FOTO
Copilul în vârstă de zece ani, dat dispărut de rude și căutat intens de polițiști în cursul zilei de astăzi, a fost găsit în seara zilei pe un imaș, la aproximativ 7 kilometri de locuința sa. Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că investighează ipoteza potrivit căreia băiatul ar fi fost victima unei infracțiuni, fără a oferi, însă, detalii suplimentare. Un suspect se află deja în custodia autorităților.
IGP a solicitat sprijinul populației după ce a fost sesizat cu privire la dispariția copilului, originar din satul Nicolaevca. Acesta a plecat în dimineața zilei spre școală, însă nu a mai ajuns la stația de autobuz aflată la aproximativ un kilometru de casă.
Pe parcursul zilei, băiatul a fost căutat neîncetat de familie, localnici, vânători, voluntari și polițiști. IGP a precizat că va reveni cu informații suplimentare odată ce anchetatorii vor stabili circumstanțele dispariției.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI