Autoritățile stabilesc noi reguli pentru concesionarea lucrărilor și serviciilor de la 20 de milioane de lei

alaiba

Lucrările și serviciile a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, este egală sau mai mare decât pragul valoric de 20 de milioane de lei, vor putea fi concesionate. Asta prevede un proiect de lege aprobat de Guvern în ședința de miercuri, 6 noiembrie. Documentul vizează contractele de concesiune de lucrări sau de concesiune de servicii atribuite operatorilor economici.

Potrivit documentului, concesionarea lucrărilor și serviciilor va putea fi aplicată de către autoritățile contractante sau entitățile contractante, cu condiția ca lucrările sau serviciile să fie destinate sectorului termoenergetic și al gazelor natural, alimentării cu apă, transporturilor și poștei.

Contractele de concesiune de lucrări sau concesiune de servicii a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, nu depășește pragul valoric de 20 de milioane de lei se atribuie, vor rămâne la discreția administrativă a autorităților publice.

Domeniul de aplicare al legii nu include serviciile de interes general, fără caracter economic, care reprezintă servicii prestate fără contraprestație, precum cele care constituie exclusiv prerogativa statului, respectiv, sistemul afacerilor interne, justiția și sistemul public de asigurări sociale și alte servicii ce pot fi calificate ca fiind fără caracter economic.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, actualele prevederi creează problemele majore și neconcordanțe cu cele europene. De asemenea, lipsesc mecanisme clare și actualizate pentru gestionarea eficientă a concesiunilor de lucrări și servicii.

„Asta creează dificultăți în aplicarea corectă a legislației, conduce la incertitudini juridice pentru autoritățile contractante și operatorii economici și poate duce la întârzieri sau probleme în atribuirea contractelor. În plus, lacunele normative existente contribuie la interpretarea diferită a anumitor prevederi, ceea ce poate afecta competitivitatea și transparența în atribuirea contractelor de concesiune”, precizează MDED.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate