Autoritățile din Briceni privind fuzionarea instituțiilor de învățământ: ”Nicio școală nu va fi închisă”

scoala

Consiliul raional Briceni a făcut precizări cu privire la decizia de a fuziona mai multe instituții de învățământ. Într-un mesaj publicat pe pagina oficială a instituției se spune că cele 10 instituții nu vor fi închise, dar vor fi transformate în sucursale ale altor școli mai mari.

”Având în vedere situația financiară grea, creată în sistemul de învățământ, dar și poziția guvernării de astăzi, care nu intervine financiar în vederea asigurării bugetării instituțiilor școlare mici, avem în raion școli care se confruntă cu probleme financiare majore, astfel total pe instituțiile din raion astăzi deja avem deficit bugetar în sumă de 1 830 000 lei doar la capitolul salarii, până în luna decembrie acesta va mai crește substanțial. La fel a fost luat în considerație cadrul legal și anume Codul Educației, art. 141. HG 1026 din 21.12.23, care indică - instituțiile care au număr egal sau mai mic de 91 de elevi, începând cu 01.09.2024 pot funcționa doar ca sucursale”, se arată în mesajul Consiliului.

Astfel, din cele 10 școli mici vor dispărea doar funcțiile de conducere, care vor permite economisirea banilor, mai precizează conducerea raionului Briceni.

Amintim că potrivit unui proiect de decizie, publicat pe site-ul Direcției Învățământ Tineret și Sport Briceni, 10 școli și grădinițe vor fuziona cu alte instituții de învățământ, din 1 septembrie 2024.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate