Autoritățile de la Chișinău vor discuta cu România implementarea controlului coordonat la Lipcani–Rădăuți Prut, după modelul punctelor Leușeni–Albița și Giurgiulești–Galați
Guvernul a decis miercuri, 3 decembrie 2025, inițierea negocierilor cu România privind introducerea controlului coordonat la punctul rutier Lipcani-Rădăuți Prut. Autoritǎțile exemplificǎ cǎ mǎsura va reduce timpul de așteptare pentru călători și transportatori și va eficientiza activitatea autorităților de frontieră.
Inițierea negocierilor a fost aprobatǎ în ședința de miercuri a Guvernului, print-un proiect.
Potrivit proiectului aprobat, Guvernul inițiază negocierile asupra Acordului privind controlul coordonat în punctul Lipcani–Rădăuți Prut și împuternicește delegația oficială, condusă de secretara de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, să participe la discuțiile tehnice și să parafeze textul acordului.
Documentul prevede efectuarea controlului pe teritoriul Republicii Moldova, pe ambele sensuri de deplasare.
Menționǎm cǎ Republica Moldova și România folosesc deja control coordonat în două puncte de frontieră, la Leușeni-Albița și Giurgiulești–Galați, iar negocieri sunt în desfășurare pentru punctele Sculeni și Fălciu–Cantemir (feroviar).