Au vrut să extorcheze 400.000 de dolari
Procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații i-au reținut pe trei bărbați bănuiți de șantajarea cu 400.000 de dolari, în bitcoini, a unui om de afaceri din Dubăsari, pe care l-au răpit și transportat în Polonia. Acolo, el urma să le ofere acces la portofelul electronic, prin introducerea parolei, încât să-și transfere banii extorcați.
Potrivit procurorilor, o parte din această sumă urma să ajungă în „vistieria” organizației criminale „Kitaeț”, iar altă parte – pentru compensarea unor pretinse lucrări prestate de victimă, de care cei din spatele bănuiților nu au fost mulțumiți, chiar dacă bărbatul șantajat le oferise deja 500 de dolari.
Totuși, portofelul electronic nu a fost de găsit Polonia, iar cei doi au luat calea spre Serbia, din nou prin constrângerea victimei de a-i însoți. După ce au fost denunțați de către bărbatul șantajat, aceștia au fost opriți și reținuți la ieșirea din Moldova prin Leușeni, cu sprijinul polițiștilor de la Inspectoratul din Dubăsari și al mascaților de la Brigada cu destinație specială „Fulger”.
La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, bănuiții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Cei trei sunt din Anenii Noi și Dubăsari, cu vârsta de 39 și 43 de ani. Unul dintre ei și-a ispășit anterior pedeapsa penală în Rusia, pentru escrocherie. Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința complicilor la acest șantaj cu anunțarea lor în urmărire.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI