Aproximativ 150 de mii de familii cu venituri mici vor primi, în următorii trei ani, vouchere în valoare de până la 7 mii de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi
În jur de 150 de mii de familii cu venituri mici din întreaga țară vor primi, în următorii trei ani, vouchere în valoare de până la 7 mii de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi cu altele noi și eficiente energetic în cadrul Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, elaborat de Ministerul Energiei. Valoarea voucherelor, precum și criteriile de selecție a beneficiarilor, au fost aprobate în cadrul ședinței Consiliului Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), responsabil de implementarea Programului. De asemenea, a fost aprobat bugetul pentru primele sesiuni de acordare a voucherelor, în mărime de 54,5 milioane lei.
Voucherele care vor acoperi până la 70% din costul echipamentelor electrocasnice și vor fi acordate consumatorilor înregistrați pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. Astfel, potrivit deciziei CNED, consumatorii selectați din categoria de vulnerabilitate energetică extremă vor beneficia de vouchere în valoare de 7000 de lei, cei din categoria vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor primi suport de 6000 de lei pentru achiziționarea electrocasnicelor noi eficiente energetic, iar cei din categoria vulnerabilitate energetică ridicată - 5000 de lei.
Totodată, au fost stabilite criteriile de eligibilitate, precum și profilul gospodăriilor beneficiare ale Programului. Beneficiarii vor fi selectați în baza criteriilor privind gradul de vulnerabilitate energetică atribuită gospodăriei casnice pentru anul precedent, consumul mediu lunar de energie electrică, precum și componența familiilor. Prioritate li se va oferi familiilor cu mulți copii, familiilor cu persoane în etate și familiilor în componența cărora se regăsesc persoane cu nevoi speciale. De asemenea, au fost făcute clarificări privind drepturile de proprietate asupra locuinței, care nu vor fi obligatorii pentru beneficiarii de vouchere.
Totodată, vor fi excluși din program gospodăriile care au beneficiat anterior de suport financiar pentru achiziționarea electrocasnicelor, cu excepția voucherelor pentru înlocuirea becurilor.
Pentru a procura un aparat electrocasnic beneficiarii vor trebui să ofere în schimb echipament vechi de același tip (frigider sau mașină de spălat). Nu este obligatoriu ca aparatul vechi să fie și funcțional.
Beneficiarii selectați vor fi informați prin intermediul cabinetului personal de pe platforma compensatii.gov.md, prin intermediul mesajelor SMS sau pe e-mail despre disponibilitatea voucherelor.
-
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI