APP: Procedurile de expropriere pentru terenul viitoarei Ambasade a SUA sunt aproape finalizate
Procedurile de expropriere a imobilelor de pe terenul destinat construcției noii Ambasade a Statelor Unite la Chișinău sunt în mare parte încheiate, iar proiectul avansează către etapa următoare. Precizările au fost făcute de directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, care a oferit detalii despre stadiul actual al procesului și modul de stabilire a despăgubirilor pentru proprietari, transmite MOLDPRES.
Potrivit lui Cojuhari, toate exproprierile au fost realizate în baza rapoartelor de evaluare întocmite de evaluatori independenți, conform metodologiilor legale. O parte dintre foștii proprietari și-au ridicat deja compensațiile financiare, iar pentru cei care încă nu au depus cereri, sumele au fost consemnate în conturi speciale.
"După ce am finalizat toate procedurile de expropriere, unii proprietari și-au ridicat banii, iar pentru ceilalți mijloacele financiare sunt păstrate pe conturi dedicate. Toate evaluările au fost efectuate de evaluatori independenți, nu de Agenția Proprietății Publice", a explicat directorul APP.
Șeful APP a subliniat că instituția pe care o conduce nu a stabilit cuantumul despăgubirilor și nu are competența legală de a fixa prețurile. Valoarea compensațiilor a fost determinată exclusiv de experți autorizați, care au aplicat mai multe metode de evaluare: analiza veniturilor potențiale ale clădirilor și comparația cu prețurile de piață existente în municipiul Chișinău.
Înainte de finalizarea procedurii, proprietarii au avut posibilitatea să depună obiecții la o comisie creată de Guvern pentru soluționarea divergențelor. După examinarea acestora, comisia a emis concluziile, iar APP a finalizat etapa administrativă.
Totuși, o parte dintre proprietari nu sunt de acord cu sumele stabilite și au contestat deciziile în instanța de judecată. Instanțele urmează să stabilească definitiv dacă despăgubirile calculate sunt conforme.
"Au fost depuse cereri în judecată de către proprietarii care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit. Instanța va determina dacă suma este corectă sau nu", a precizat Roman Cojuhari.
Situația clădirilor rămase și Stadionul Republican
Potrivit APP, mai rămân de clarificat doar câteva cazuri punctuale, inclusiv situația unor construcții asociate fostului Stadion Republican, entitate organizată ca societate pe acțiuni și aflată în proces de lichidare. Autoritățile poartă în continuare discuții cu Ambasada Statelor Unite pentru stabilirea detaliilor juridice privind aceste bunuri.
Directorul APP a mai declarat că nu există imobile pe acest amplasament care ar aparține unor persoane supuse restricțiilor sau sancțiunilor, infirmând astfel anumite interpretări apărute în spațiul public.
Agenția Proprietății Publice a transmis Ambasadei Statelor Unite informațiile necesare, iar partea americană a solicitat deja rechizitele pentru achitarea diferenței dintre avansul plătit anterior și sumele suportate de stat pentru despăgubirile acordate proprietarilor.