
ANSP: Numărul persoanelor muşcate de animale fără stăpân, în creştere în ultima perioadă
Numărul solicitărilor din partea populaţiei pentru vaccinul antirabic s-a dublat în ultima perioadă, anunţă Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP). Potrivit ANSP, majoritatea cazurilor de mușcături sunt înregistrate în municipiul Chișinău și sunt provocate de animale fără stăpân.
"Situația creată a determinat consumul mărit de produse antirabice (ca soluție unică pentru prevenirea cazurilor de rabie umană) pe întreg teritoriul țării. În context, ANSP informează că, la nivel național (în centrele de sănătate publică și IMSP responsabile de acordarea asistenței antirabice), sunt în stoc peste 1000 de doze de vaccin antirabic. În prezent, este monitorizată strict acordarea asistenței antirabice către populație în conformitate cu indicațiile clinico-epidemiologice.
Urmare a consumului sporit de produse antirabice, ANSP a întreprins măsuri pentru suplinirea stocurilor existente. Astfel, următoarea tranșă de preparate antirabice este programată pentru începutul lunii iunie", menţionează ANSP.
Agenţia reiterează măsurile de comportament în relația cu animalele domestice sau sălbatice:
-evitați contactul apropiat cu animale necunoscute sau fără stăpân. Nu încercați să le prindeți, mângâiați sau hrăniți.
-animalele sălbatice, precum vulpile, jderii, veverițe pot fi purtători ai virusului rabic. Capturarea acestora este periculoasă și trebuie evitată.
-împiedicați accesul animalelor sălbatice în curți și adăposturi pentru animale domestice.
Pentru a preveni riscurile de transmitere a rabiei, deținătorii de animale de companie și cele de fermă au responsabilitatea de a asigura vaccinarea acestora împotriva rabiei, conform recomandărilor medicului veterinar. În cazul în care apar semne de boală sau comportament suspect (agresivitate neprovocată, dezorientare, salivare excesivă), este obligatorie consultarea imediată a unui specialist veterinar și izolarea animalului.
În situația în care o persoană este agresată (mușcată, zgâriată sau salivată) de orice categorie de animal, este vitală aplicarea imediată a măsurilor de prim ajutor local:
-spălarea abundentă a plăgii cu apă curgătoare și săpun, timp de minimum 10-15 minute – o măsură esențială pentru reducerea încărcăturii virale.
-prelucrarea marginilor rănii cu o soluție antiseptică, cum ar fi alcool etilic 70% sau iod 5% și adresarea cât mai rapidă după ajutor medical.
Ultimile știri
20 mai 2025, 21:10
20 mai 2025, 20:58
20 mai 2025, 20:49
20 mai 2025, 20:46
20 mai 2025, 20:15
20 mai 2025, 19:10
20 mai 2025, 18:57
20 mai 2025, 17:59
20 mai 2025, 17:05
20 mai 2025, 16:50