ANRE a explicat cum poți achita mai puțin pentru lumina consumată pe timp de noapte
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că, decizia aprobată vineri, 3 ianuarie, referitor la introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică este una aplicabilă.
Pentru a beneficia de prețuri diferențiate pe ore de consum, nu este neapărat instalarea unor contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță. Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în 2 părți: energia consumată în orele 7:00 - 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 - 7:00 (energia ieftină).
Marea majoritate a contoarelor electronice instalate la consumatorii noncasnici sunt capabile să înregistreze energia consumată pe intervale orare.
În context, pentru consumatorii noncasnici care optează pentru aplicarea prețurilor diferențiate se recomandă în primul rând de a concretiza dacă contorul pe care îl utilizează în prezent are posibilitatea de înregistrare a energiei pe intervale orare.
Totodată, consumatorul casnic care solicită instalarea unui contor care permite înregistrarea orară a energiei electrice suportă cheltuielile de procurare, întreținere și înlocuire a echipamentului. Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit ANRE, introducerea prețurilor diferențiate presupune tarife mai mici pe timp de noapte, 3,31 lei pentru un kWh în cazul Premier Energy, și mai mari pe timp de zi – 4,32.
Electricitatea s-a scumpit cu 1,76 lei pentru un kilowatt/oră, în cazul locuitorilor din centrul și sudul țării. Noul tarif, aprobat pe 3 ianuarie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică este de 4,1 lei pentru un kilowatt/oră sau cu 75 la sută mai mare. În cazul consumatorilor din raioanele de nord, lumina se scumpește cu 1,84 de lei sau cu 65 la sută. ANRE a aprobat un tarif de 4,68 de lei pentru un kilowatt/oră. Noile prețuri vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI