Alegătorii pot solicita urna mobilă până astăzi la ora 14.00

urna mobila

Cetățenii moldoveni, care în ziua scrutinului de duminică nu vor putea ajunge la secții din diferite motive, inclusiv de sănătate, mai au câteva ore la dispoziție pentru a depune cererile pentru urna mobilă. Recepționarea acestora va fi făcută până astăzi la ora 14.00. Cererile pot fi depuse și în ziua alegerilor, însă doar cu prezentarea certificatului medical.

 

Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 14.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

 

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.

 

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate