Al doilea producător de ouă din Moldova a obținut dreptul de a-și exporta produsele în UE

oua

Al doilea producător de ouă din Republica Moldova a obținut dreptul de a-și exporta produsele pe piața Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în cadrul unei reuniuni organizate pe 22 octombrie cu fermierii din sectorul avicol.

În cadrul reuniunii s-a discutat despre progresele obținute de fermieri în ultima perioadă și tendința continuă a acestora de a-și moderniza și alinia fermele la rigorile de biosecuritate, pentru a preveni afectarea efectivelor de păsări din ferme cu diverse boli: gripa aviară, boala de newcastle, salmonella etc.

”A fost accentuată, de asemenea, importanța creșterii gradului de asigurare a bunăstării găinelor pentru producția de ouă, prin întreținerea acestora în condiții mult mai bune cum ar fi: întreținere la sol cu acces la aer liber sau în sisteme de cuști îmbunătățite, dar și alte sisteme alternative conform standartelor UE. Au fost împărtășite viziuni privind dezvoltarea sectorului avicol din Republica Moldova, astfel încât acesta să devină o ramură fiabilă și solidă a agriculturii”, anunță ANSA.

La începutul lunii octombrie, ANSA a anunța că primul producător de ouă din Moldova a fost listat cu dreptul de a-și exporta produsul pe piața Uniunii Europene.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI