Agenția Proprietății Publice caută director pentru SA „Barza Albă”

image

Agenția Proprietății Publice a anunțat concurs pentru postul de director general al SA „Barza Albă”. Doritorii de a participa la competiție trebuie să depună actele până în 15 octombrie, ora 16:00, la sediul companiei, pe adresa strada Victoriei 49, municipiul Bălți.

Candidații trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba română, să aibă studii superioare sau echivalentul lor în unul din domeniile tehnic (inginerie și management în industria alimentară), economico-financiar sau juridic. De asemenea, pretendenții la acest post vor trebui să aibă cel puțin trei ani în funcții de conducere pe parcursul ultimilor cinci ani și să fi activat în sectorul viticulturii și vinificației timp de cel puțin 3 ani în ultimii 5 ani. O altă cerință vizează cunoașterea limbii engleze, iar cunoașterea a încă unei limbi de circulație internațională va constitui un avantaj.

La concurs nu pot participa cei care au împlinit vârsta pensionării, se află în litigiu, au antecedente penale nestinse, interdicție de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție.

Drepturile și obligațiile directorului general al SA „Barza Albă” vor fi stabilite în contractul individual de muncă, semnat pentru o perioadă de cinci ani.

Remunerarea directorului general al SA „Barza Albă” va fi stabilită conform contractului individual de muncă, iar condițiile de plată vor fi stabilite în corespundere cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.743 din 11.06.2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară. Fostul director general al societății, Vasile Roșca, a primit în 2023 venituri salariale de peste 800 de mii de lei.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate