Adopțiile în Republica Moldova: Peste 760 de copii aşteaptă o familie

Adoptii copii

În prezent, 761 de copii din Republica Moldova, care au statut de copil adoptabil, își așteaptă o familie. Cei mai mulți dintre ei au vârste cuprinse între 7 și 17 ani, iar o parte sunt frați.

Datele arată că doar patru copii adoptabili au vârsta între 0 și 2 ani, toți fiind încadrați în grad de dizabilitate. În categoria 3–6 ani sunt 21 de copii, dintre care 11 sunt considerați sănătoși, iar cinci au dizabilități.

Cea mai numeroasă categorie este cea a copiilor cu vârsta între 7 și 15 ani – 463 de minori, dintre care 47 sunt încadrați în grad de dizabilitate. Totodată, 273 de copii adoptabili au vârste între 16 și 17 ani.

Potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pot adopta persoane care au împlinit 25 de ani și pot oferi condiții adecvate de trai și un mediu sigur pentru dezvoltarea copilului.

Procedura de adopție națională presupune trei etape: identificarea familiei potrivite, perioada de vizite și încredințare temporară, iar ulterior încuviințarea adopției în instanță. În medie, procesul durează aproximativ șase–șapte luni din momentul identificării unei familii compatibile.

Din 2024, familiile adoptatoare beneficiază de sprijin financiar din partea statului, inclusiv indemnizații unice și o alocație lunară de 800 de lei pentru fiecare copil adoptat, până la împlinirea vârstei de 18 ani:

"Fiecare dintre ei are nevoie de grijă, stabilitate și iubire – lucruri pe care doar o familie le poate oferi", subliniează autorităţile.

 

Lista actualizată a copiilor eligibili pentru adopții poate fi accesată aici.

Citeşte şi..

Vezi toate