Admiterea în Universități: Cele mai solicitate specialități rămân a fi dreptul, economia și educația

Admission
Admission
455693520_816342947346912_8994159177736611511_n

Circa 76 la sută din locurile bugetare oferite de universitățile din Republica Moldova au fost acoperite din primul tur al admiterii, anunță Ministerul Educației. În total, în prima etapă a sesiunii de admitere 2024 au fost înmatriculați 13 040 de studenți, cu 15 la sută mai mult, față de perioada similară a anului trecut.

În acest an, universitățile din țară au avut în total 8694 de locuri bugetare, dintre care, 5299 - la licență și 2869 - la master. Alte 106 de locuri bugetare au fost rezervate pentru cetățenii străini. Cele mai solicitate specialități rămân a fi Dreptul, Științe economice și Științe ale Educației.

Pentru turul II al admiterii au mai rămas 1206 de locuri bugetare pentru studii la licență și 334 de locuri bugetare la master la domenii. Astfel, candidații pot depune actele la următoarele instituții de învățământ:

  • Academia „Ștefan cel Mare”: 43 de locuri la Științe ale securității
  • Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM): 51 de locuri la TIC și 19 - la Tehnologii de fabricare
  • Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM): 132 de locuri la Inginerie, 53 - la Tehnologii de fabricare, 32 - la Arhitectură și construcții, 39 - la Științe agricole, 7 - la Silvicultură și 5 - la Științe ale mediului
  • Universitatea de Stat din Moldova (USM): 128 - la Științe ale educației, 98 - la Științe chimice, biologice, fizice, matematice și ale mediului, 29 - la TIC, 22 - la Inginerie, 9 - la Silvicultură, 24 - la Sport, 7 - la Servicii ale securității
  • Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”: 148 - la Științe ale Educației, 7 - la Științe sociale, 19 - la Științe biologice, fizice, matematice și ale mediului și 4 locuri bugetare la TIC.

Continuă procesul de admitere la universitățile regionale, care mai au locuri bugetare disponibile:

  • Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți: 138 licență, 73 master
  • Universitatea de Stat „B.P. HaȘdeu” din Cahul: 40 licență, 25 master
  • Universitatea de Stat din Comrat: 32 licență
  • Universitatea de Stat ”Gr. Țamblac” din Taraclia: 8 licență.

Candidații la studii universitare pot depune dosarul de concurs până în data de 30 august curent, când se va încheia cel de-al doilea tur al admiterii în instituțiile de învățământ superior.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate