A fost prelungit termenul de depunere a cererilor de participare la licitația privind darea în chirie a spațiilor comerciale din incinta Aeroportului

Aeroport 1

Aeroportul Internațional Chișinău informează despre prelungirea termenului de depunere a cererilor de participare la licitația pentru locațiunea activelor neutilizate în scopuri operaționale destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages. 

„La 28 septembrie, curent, ora 17:00, s-a finalizat termenul de depunere a ofertelor de participare la licitație. Așadar, potrivit fazelor de desfășurare a procedurii, comisia de licitație s-a întrunit în ședință și prin decizia acesteia s-a decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de participare până la 19 octombrie 2024”, se menționează în comunicat.

Prima licitație pentru închirierea spațiilor comerciale de la aeroport, care s-a lăsat cu scandal, a fost anulată pentru că s-au înregistrat doar două companii.  Și cea de-a doua licitație a fost suspendată la scurt timp după lansare. Motivul invocat atunci a fost faptul că s-a înregistrat o singură companie, Lagardere Travel Retail, care nu ar fi reușit să prezinte experiența deplină solicitată în caietul de sarcini.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI