85 de copii din Chișinău așteaptă să fie adoptați: "Merită să crească într-un cămin sigur"

4557db60-662a-11ef-b970-9f202720b57a

În evidența Primăriei Capitalei se află în prezent 85 de copii cu statut adoptabil, potrivit datelor Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului. Dintre aceștia, 22 fac parte din cupluri de frați, inclusiv patru grupuri de câte trei copii și cinci grupuri de câte doi copii. În rândul copiilor cu statut adoptabil se mai află 15 copii fără nevoi speciale și 17 copii cu nevoi speciale.

De asemenea, în prezent, 22 de copii se află în proces de adopție. Cinci copii sunt în așteptarea perfectării documentelor solicitanților la adopție, iar doi copii au fost potriviți la nivel național.

Potrivit datelor, patru copii au fost încredințați adoptatorilor, iar în proces de judecată pentru adopție se află un număr de 11 copii, dintre care nouă pentru adopție națională și doi pentru adopție internațională. De asemenea, opt copii se află în grija Serviciului de tutelă și curatelă. 

Primăria Chișinău subliniază că fiecare copil merită să crească într-un cămin plin de dragoste, siguranță și sprijin, iar adopția reprezintă mai mult decât un act legal, oferind copiilor o nouă viață și un nou început. Municipalitatea încurajează persoanele interesate să devină părinți adoptivi și să ofere copiilor o șansă la o familie.

Persoanele interesate pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon 022-21-26-48 sau 067443356.

Citeşte şi..

Vezi toate