Zi importantă pentru Republica Moldova. Astăzi alegem viitorul țării

grmd(1)

Pe 20 octombrie 2024, toți cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urnele de vot pentru a alege viitorul președinte al țării. Tot azi va avea loc și referendumul republican constituțional, la care cetățenii vor răspunde cu „DA” sau „NU” la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Viitorul președinte al țării va fi ales pentru un mandat de patru ani, timp în care își va exercita atribuțiile stipulate în Constituția Republicii Moldova. În acest an, în cursa electorală s-au înregistrat 11 candidați. Cine sunt aceștia, actele de care ai nevoie pentru a vota sau cum găsești secția de votare la care trebuie să te prezinți – despre toate acestea urmează să-ți spunem în acest material.

În data de 24 septembrie curent, Comisia Electorală Centrală a aprobat lista finală a politicienilor eligibili pentru a candida la funcție de președinte/președintă al/a Republicii Moldova.

Numele și prenumele candidaților, entitatea care i-a desemnat și ordinea în care vor apărea în buletinele de vot sunt următoarele:
1. Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
2. Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate;
3. Renato Usatîi, desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”;
4. Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
5. Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
6. Ion Chicu, desemnat de Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
7. Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
8. Octavian Țîcu, desemnat de Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”;
9. Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
10. Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni.
11. Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni;

Fiecare candidat și-a anunțat deja programul electoral, cu diverse promisiuni în cazul în care va fi ales în funcția de președinte. În acest articol, poți vedea ce promisiuni au făcut politicienii pentru tineri dacă se vor afla în fruntea statului. 

Cum găsești secția de votare și actele de care ai nevoie

Pentru a vota la prezidențialele din 20 octombrie, va trebui să prezinți operatorului biroului electoral unul dintre următoarele acte de identitate:
# buletinul de identitate al cetățeanului;
# buletinul de identitate provizoriu;
# pașaportul cetățeanului Republicii Moldova.

Pentru scrutinul din această toamnă, Comisia Electorală Centrală a decis deschiderea a 2 221 de secții de votare pentru cetățenii moldoveni din țară și de peste hotare. Înainte de ziua alegerilor este recomandat să verifici corectitudinea întocmirii listelor electorale. O poți face pe pagina verifica.cec.md.

Aici vei obține informații despre inițialele tale, secția de votare la care ești arondat, numărul secției de votare, adresa acesteia, numărul de telefon și numărul tău în listele electorale. Dacă nu dorești să introduci datele personale, mai există o opțiune care te poate ajuta să găsești informația despre secția de votare. Tot ce trebuie să faci este să accesezi aceeași pagină, dar de această dată să optezi pentru „Află unde să votezi”.

Dacă în ziua alegerilor te afli peste hotare, poți vota la orice secție de votare deschisă pe teritoriul statului în care locuiești. Pentru cetățenii moldoveni din diasporă vor fi deschise secții de votare în 37 de țări. În documentul de mai jos poți vedea statele, orașele și adresele secțiilor de votare.