Zelenski, mesaj de Crăciun pe fondul atacurilor rusești: "Fie ca Putin să piară"
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat națiunii în Ajunul Crăciunului, amintind tradiția conform căreia "cerurile se deschid" în această noapte și că ucrainenii își pot pune o singură dorință. "Fie ca el (Putin, n.r. ) să piară, poate că ne gândim fiecare în sinea noastră" a spus el în mesaj, relatează Kyiv Independent, transmite Digi24.
"Fie ca el să piară», poate că ne gândim fiecare în sinea noastră", a spus Zelenski, referindu-se la președintele rus, Vladimir Putin. "Dar atunci când ne îndreptăm către Dumnezeu, desigur, cerem ceva mai mare", a mai afirmat el. "Cerem pace pentru Ucraina. Luptăm pentru ea. Ne rugăm pentru ea. Și o merităm", a declarat președintele ucrainean. El a adăugat că ucrainenii își doresc ca fiecare familie să trăiască în armonie și ca fiecare copil să se bucure de cadouri, zâmbete și credința în bunătate și miracole. Zelenski și-a exprimat, de asemenea, speranța că binele și adevărul vor triumfa: "Să fie o victorie a păcii. Să fim noi. Și să fie Ucraina".
Declarațiile sale au fost făcute în contextul în care Rusia a continuat să lovească Ucraina în zilele acestea, înaintea sărbătorilor de iarnă. În cel mai recent atac, desfășurat pe 23 decembrie, cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 12 au fost rănite.
Asaltul, care a implicat cel puțin 635 de drone și 38 de rachete rusești, a vizat din nou infrastructura energetică a Ucrainei, lăsând regiunile Rivne, Ternopil și Hmelnițki "aproape complet fără electricitate", potrivit Ministerului Energiei. "În ajun de Crăciun, rușii au arătat din nou cine sunt cu adevărat. Tiruri masive, sute de drone, rachete balistice, atacuri Kinzhal – totul a fost folosit", a declarat Zelenski. "Așa lovesc cei fără Dumnezeu. Așa acționează cei care nu au absolut nicio legătură cu creștinismul sau cu orice lucru uman".
"Dar noi rezistăm. Ne susținem unii pe alții. Și astăzi ne rugăm pentru toți cei de pe front – să se întoarcă teferi. Pentru toți cei aflați în captivitate – să revină acasă. Pentru eroii noștri căzuți care au apărat Ucraina cu prețul vieții lor", a mai spus Zelesnki.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate