WSJ: Elon Musk a păstrat în permanență legătura cu Putin, din 2022
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, a fost în contact permanent cu președintele rus, Vladimir Putin, din 2022, inclusiv pe teme personale. Asta deși a declarat că a vorbit cu liderul de la Kremlin o singură dată. Despre asta scrie publicația americană Wall Street Journal, cu referire la mai mulți foști și actuali oficiali din Statele Unite, Europa și Rusia.
Jurnaliștii notează că dialogul dintre Musk și Putin a vizat subiecte personale, afaceri și tensiuni geopolitice. Pe lângă Putin, acesta a avut conversații cu alți oficiali ruși de rang înalt, inclusiv cu primul adjunct al șefului de cabinet al liderului rus, Serghei Kirienko.
„Astfel, Putin i-ar fi cerut chiar omului de afaceri american să nu activeze terminalele sale de comunicații prin satelit Starlink deasupra Taiwanului. În acest fel, el a vrut să îi facă o favoare liderului chinez Xi Jinping”, explică WSJ.
Publicația precizează că Musk are acces la anumite informații clasificate, datorită contactelor sale de afaceri cu armata și agențiile de informații americane. Compania sa SpaceX a primit un contract secret de 1,8 miliarde de dolari în 2021 și este principalul furnizor de rachete pentru Pentagon și NASA.
WSJ mai notează că discuțiile dintre Musk și Kremlinul par să nu fie cunoscute de guvernul american, iar cel mai bogat om din lume a declarat anterior că întreprinderile sale „au făcut mai mult pentru a submina Rusia decât oricine altcineva”.
În același timp, unul dintre interlocutorii publicației susține că guvernul american este foarte dependent de tehnologia lui Musk, deoarece compania SpaceX lansează pe orbită sateliți importanți pentru securitatea națională și transportă astronauți la Stația Spațială Internațională.
Persoana cu care au vorbit reporterii a recunoscut că oficialilor guvernamentali „nu le place” faptul că Putin și Musk ar putea fi în contact, dar administrația nu a făcut nicio plângere către omul de afaceri cu privire la posibile încălcări ale securității.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că acesta din urmă a comunicat o dată cu Musk.
„Au discutat despre spațiu, precum și despre tehnologiile actuale și viitoare”, a precizat Peskov și a adăugat că Putin sau alți oficiali de la Kremlin conversează cu regulate cu omul de afaceri.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI