Volodimir Zelenski a vizitat soldați care luptă în regiunea rusă Kursk

zelenski sondato

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat ieri, 4 octombrie, că a vizitat regiunea Sumî, la granița cu Rusia, și s-a întâlnit cu soldați care participau, de cealaltă parte a graniței, la ofensiva lansată din august în regiunea rusă Kursk, relatează agenția AFP, citată de AGERPRES.

„Astăzi mi-am început călătoria în regiunea Sumî cu o întâlnire cu soldații noștri – cei care luptă în regiunea Kursk pentru a apăra regiunile noastre de graniță și întreaga țară”, a scris pe Telegram președintele Zelenski, care a vizitat primele linii ale frontului de mai multe ori de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022.

„Într-un război de lungă durată, nu este vorba doar de motivarea trupelor. Trebuie să motivăm întreaga lume și să o convingem că ucrainenii pot fi mai puternici decât inamicul”, a afirmat președintele ucrainean care s-a adresat soldaților într-un mesaj video.

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldați ai Brigăzii 82 Air Assault implicată în ofensiva pe teritoriul Rusiei și a ascultat raportul comandantului acestei unități.

Zelenski a decorat soldați, însoțit de comandantul șef al armatei Oleksandr Syrsky într-un adăpost subteran.

El a vizitat deja această regiune din nord-estul Ucrainei în luna august, după lansarea, pe 6 august, a ofensivei Ucrainei care a surprins armata rusă prin cucerirea mai multor sute de kilometri pătrați.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI