Vizită oficială în Germania: Maia Sandu va reprezenta Republica Moldova la Conferința de Securitate de la München
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială la München, Germania, în perioada 13–15 februarie 2026, pentru a participa la Conferința de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate problemelor de securitate globală.
La eveniment și-au confirmat participarea aproape 50 de șefi de stat și de guvern, printre care cancelarul german Friedrich Merz, președintele Lituaniei Gitanas Nausėda, președintele Letoniei Edgars Rinkēvičs, prim-ministrul Suediei Ulf Kristersson, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Agenda conferinței va include teme precum instabilitatea globală, ordinea internațională bazată pe reguli, securitatea și apărarea europeană, viitorul relației transatlantice, conflictele regionale, revitalizarea multilateralismului și implicațiile de securitate ale progreselor tehnologice.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate