Vizita istorică în Belgia a Papei de la Roma este umbrită de un scandal sexual

papa

Prima vizită a Papei de la Roma în Belgia în ultimii 30 de ani, unde urmează să țină Sfânta Liturghie de duminică pe stadionul King Baudouin din Bruxelles, este umbrită de scandalul sexual din biserică. Acesta a fost provocat de documentarul produs de Ibbe Daniëls și Ingrid Schildermans. Investigația difuzată în 2023 a scos la iveală 100 de victime abuzate sexual de clerici în copilărie.

Potrivit Politico, deși biletele pentru liturghie s-au epuizat în câteva ore, o parte a societății acuză Biserica de folosirea călătoriei Papei Francisc în scopul deturnării atenției de la ancheta parlamentară în privința clericilor acuzați de abuz sexual.

Liderii Partidului Creștin-Democrat și Flamand (CD&V) și cei ai Partidului Social-Democrat Forward, ai liberalilor și democraților flamanzi deschiși (VLD), precum și cei ai Verzilor au anunțat joi că nu vor participa la întâlnirea de vineri cu Papa, la Leuven.

„Sunt extrem de dezamăgit de modul în care Vaticanul a abordat problema abuzurilor în biserică. Prin urmare, prefer să nu accept invitația de a mă întâlni cu Papa”, a declarat președintele Partidului Creștin-Democrat și Flamand, Sammy Mahdi.

La rândul său, liderul Partidului flamand Vooruit, Conner Rousseau, care se numără printre cei care boicotează întâlnirea de la Leuven cu Papa, a declarat că decizia Papei de a se întâlni cu 15 victime ale abuzurilor este „complet simbolică” și nu le-ar ajuta să se simtă ascultate. „Este ca o selecție privilegiată și nu mi se pare corect. Nu este ușor de înțeles dacă ești o victimă”, a spus ea și a adăugat că era mai bine dacă Papa ar fi invitat pe stadion toate victimele abuzului sexual și ar fi ținut un discurs în fața lor.

Proiectul documentar a început în 2020, după ce Daniëls a dat peste o carte scrisă de un preot belgian, care a adunat 100 de mărturii ale unor persoane care au fost abuzate sexual de clerici în copilărie. Documentarul a fost difuzat în septembrie 2023 și a stârnit indignarea publicului, determinând parlamentul federal și parlamentul flamand să înființeze comisii separate de anchetă privind aceste abuzuri sexuale.

În luna mai, parlamentul flamand a emis un raport final cu peste 100 de recomandări privind modul de abordare a abuzurilor asupra copiilor și a violenței sexuale în biserică și în societate.

Ca răspuns la recomandări, Biserica Catolică belgiană a anunțat în iunie lansarea unui sondaj pentru a asculta opiniile victimelor abuzurilor clericale. Aceasta a anunțat că dorește să audă de la „cel mai larg grup posibil de victime”.

Una dintre autoarele documentarului, Ibbe Daniëls, a declarat însă că cea mai bună abordare ar fi ca Biserica să nu prezinte soluții, ci mai degrabă să întrebe victimele ce ar putea face pentru ele.

„Noi suntem în Belgia, dar imaginați-vă că trăiți în Africa… acei copii nu au voci, deloc”, a subliniat ea.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI