
VIDEO Vasile Tarlev și-a exercitat dreptul la vot și spune s-ar fi înregistrat deja încălcări la acest scrutin
Candidatul la alegerile prezidenţiale din partea partidului "Pentru Viitorul Moldovei", Vasile Tarlev, și-a exercitat dreptul la vot. Pretendentul la funcția de șef de stat a votat pentru viitorul Republicii Moldova.
"Am votat pentru un viitor mai bun, mai fericit, mai prosper. Am venit cu gânduri bune, de pace, cu curaj și dorința de a face lucruri frumoase pentru Moldova. Dorim ca în Moldova să fie stabilitate și condiții mai bune de trai", a spus Tarlev.
Tarlev spune că deja s-ar fi înregistrat și încălcări la aceste alegeri: "Da sunt, deja statul se ocupă. Prima informație nedorită ar fi că pe Tarlev la exclus din buletin. Al doilea fapt este că în instituțiile medicale personalul medical strânge buletinele de vot a pacienților pentru ceva, acest lucru m-a întristat".
Vasile Tarlev a venit la secția de vot alături de soția sa, care și-a exercitat și ea dreptul la vot.
„Am votat pentru viitorul țării noastre”, a punctat Tarlev.
Amintim că în Republica Moldova astăzi au loc alegeri pentru funcția de președinte și referendumul republican constituțional cu privire la integrarea europeană.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










