VIDEO Șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Ermak a demisionat în contextul celui mai mare scandal de corupție din Ucraina
Andrii Iermak și-a prezentat demisia din funcția de șef al cabinetului prezidențial al Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, vineri, 28 noiembrie, în contextul scandalului de corupție care vizează aliați apropiați ai șefului statului.
"Îi sunt recunoscător lui Andrii pentru că a prezentat întotdeauna poziția Ucrainei în negocieri exact așa cum ar trebui să fie. A fost întotdeauna o poziție patriotică. Dar vreau să nu existe zvonuri sau speculații. În ceea ce privește noul șef al Biroului, mâine voi purta consultări cu cei care ar putea conduce această instituție. Negocierile vor începe în curând, iar reprezentanții noștri vor fi prezenți. Printre aceștia se vor număra șeful Statului Major General, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare și serviciul nostru de informații. Și când ne confruntăm cu toții cu o astfel de provocare externă, un război, trebuie să fim puternici pe plan intern", a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat pe 28 noiembrie.
Precizăm că, azi autoritățile anticorupție din Ucraina au efectuat percheziții la biroul lui Iermak. "Demersurile de cercetare sunt autorizate și sunt desfășurate ca parte a anchetei. Urmează detalii", a precizat biroul Procurorului Special Anticorupție din Ucraina pe aplicația Telegram.
De asemenea, la începutul lunii noiembrie, autorităţile ucrainene au dezvăluit o anchetă amplă privind o presupusă schemă de mită în valoare de 100 de milioane de dolari, la compania de stat Energoatom. Ancheta implică foști înalți funcționari și fostul partener de afaceri al lui Zelenski, Timur Mindich, considerat liderul grupului, care a părăsit Ucraina înainte de a fi pus sub acuzare. Mindich a fost sancționat de Zelenski și inclus pe lista persoanelor căutate.
În contextul anchetei, ministrul Justiției, Herman Halușcenko, și ministrul Energiei, Svitlana Hrinciuk, au fost demiși în data de 19 noiembrie, fără a fi acuzați oficial.