VIDEO Putin amenință Kievul: Alegem ținte inclusiv printre centrele de adoptare a deciziilor de la Kiev

Embed:

O nouă amenințare din partea președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a anunțat că Ministerul Apărării de la Moscova și Marele Stat major al Armatei examinează și selectează lista țintelor din Ucraina. El a precizat că ar putea fi vorba inclusiv de centre de adoptare a deciziilor de la Kiev.

„Pot fi obiecte militare, întreprinderi din industria militară sau centre de adoptare a deciziilor în Kiev. Mai ales că regimul de la Kiev a încercat, nu o dată, să lovească instituții de stat din Rusia, aflate în Sankt Petersburg și Moscova, și aceste încercări continuă”, a menționat liderul de la Kremlin.

Declarațiile au fost făcute în contextul prezentării noii arme pe care Federația Rusă a testat-o de curând - racheta supersonică din sistemul „Oreșnik”, despre care președintele rus a declarat că transformă în praf tot ce se află în punctul pe care îl lovește.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI