VIDEO Munteanu, despre întâlnirea cu mitropoliții Petru și Vladimir: "Nu sunt foarte credincios. Biserica susține integrarea Republicii Moldova în UE"

Embed:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a comentat recenta sa întâlnire cu mitropoliții Petru și Vladimir, subliniind că, personal, este agnostic şi "nu foarte credincios". Cu toate acestea, premierul a subliniat că are un respect profund pentru toate confesiunile și pentru credincioșii care frecventează bisericile.

"Noi suntem agnostici. Eu personal nu sunt foarte credincios, deși cred în principii și am mare respect pentru toți cei care au credință și se duc la biserică, indiferent la care biserică merg. Am prieteni și familie care fac parte din diferite confesiuni. Cred că asta face parte din mesajul nostru de consolidare a societății", a declarat Munteanu în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.

Premierul a explicat că întâlnirile și pozele realizate cu cei doi mitropoliți au fost făcute "în semn de respect față de credincioși":

"A fost în semn faţă de respect credincioşii care merg la biserica respectivă. A fost solicitată o întâlnire, iar eu în aşa cazuri nu spun nu. M-am întâlnit cu ambii (n.r mitropoliţi) şi, iarăşi, ăsta a fost mesjul: respectăm credincioşii, parohiile din Republica Moldova, oamenii care se duc la biserică, oamenii care spoveduiesc principii şi acele 10 porunci. Până la urmă, mi-aş dori o biserică o ecumenică unde toate confesiile ar sta la masă şi ar susţine integrarea noastră în UE", a mai menţionat Munteanu.

Întrebat despre discuțiile cu mitropolitul Vladimir, Alexandru Munteanu a menționat:
"Am discutat despre integrarea în UE și am aflat că Biserica susține acest demers."

Precizăm că, întâlnirile lui Alexandru Munteanu cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, au avut loc în data de 2 decembrie:

"Rolul Bisericii este esențial pentru răspândirea bunătății și pentru educarea copiilor și adulților în spiritul iertării și compasiunii. Împreună cu preoți și administrația publică locală, putem fi alături de cei vulnerabili, putem oferi sprijin persoanelor singure sau necăjiți, putem acționa împotriva fenomenului violenței în familie și putem readuce speranța în comunități", a menţionat atunci premierul.

Citeşte şi..

Vezi toate