VIDEO Maia Sandu: "Aeroportul din Mărculești va deveni un centru regional pentru transport de pasageri și mărfuri"

Embed:

Președintele Maia Sandu, a efectuat vineri, 1 august, o vizită la Aeroportul Internațional Mărculești, unde a discutat cu administrația și echipa tehnică despre planurile de modernizare a infrastructurii și transformarea aeroportului într-o platformă viabilă pentru transportul aerian civil, atât de pasageri, cât și de mărfuri. Șeful statului a purtat și un dialog cu locuitorii orașului Mărculești și ai localităților învecinate, care și-au exprimat sprijinul pentru această inițiativă.

"Acum câteva zile, Parlamentul a adoptat o lege care stabilește că Aeroportul Internațional Chișinău va investi în modernizarea Aeroportului din Mărculești. Acest aeroport a fost construit pe timpul Uniunii Sovietice şi era destinat avioanelor militare, acum noi construim un aeroport civil, ca să fie foarte clar. Un aeroport civil care va contribui la dezvoltarea nordului Republicii Moldova. De ce aici şi nu în altă parte? Pentru că pista aeroportului este mult mai puternică, mult mai trainică decât în altă parte. M-am bucurat să văd susținere din partea localnicilor. Modernizarea aeroportului va aduce oportunități de dezvoltare și va crea locuri de muncă pentru întreaga regiune de nord a țării. În contextul informațiilor false apărute, am precizat clar că este vorba despre un aeroport civil", a declarat președinta Maia Sandu.

Potrivit Preşedinţiei, Aeroportul din Mărculești dispune deja de o pistă certificată internațional de 2.500 de metri, capabilă să primească aeronave de mari dimensiuni.  De asemenea, investițiile planificate în sistemele de siguranță, securitate și infrastructura conexă vor transforma AIM într-un hub logistic strategic pentru nordul Republicii Moldova.

Citeşte şi..

Vezi toate