
VIDEO Grosu, în fața diasporei din Elveția: „Apoliticii sunt la Doina, Dumnezeu să-i ierte” – primarii, ținuți „încordați” pentru alegeri
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, ar fi făcut declarații controversate în cadrul unei întâlniri cu diaspora moldovenească din Elveția, desfășurată în sediul Ambasadei Republicii Moldova din Geneva. În discursul său, Grosu ar fi vorbit despre presiunea pusă pe primari în contextul alegerilor parlamentare anticipate din 28 septembrie și a respins ideea de neutralitate politică. Cel puțin asta rezultă dintr-un video filmat pe ascuns și publicat de președintele PDCM, Ion Chicu.
„Trebuie să ne ținem într-o expectativă și mobilizare, dacă doriți, și încordați undeva. Și asta fac și cu primarii. Personal mă întâlnesc cu toți primarii care nu-s de la noi, pe ai noștri deja îi ținem în tonus”, ar fi spus liderul PAS. Acesta ar fi subliniat că un rezultat slab în alegeri ar însemna stoparea mai multor proiecte locale: „S-a terminat cu canalizarea dată, s-a terminat cu apa, cu multe lucruri bune, necesare nouă”.
Din video rezultă că Grosu a atacat și pozițiile declarate „apolitice” ale unor aleși locali: „Omul când are o problemă în sat, vine la primar. Așa că abordarea asta gen «eu sunt cu voi, dar eu sunt apolitic»... Nu există, apolitici sunt la Doina. Apolitismul e la Doina, Dumnezeu să-i ierte. În rest, pe toți îi vizează politicul.”
Igor Grosu nu au comentat deocamdată informații și nu au confirmat autenticitatea materialului video.
Pe pagina sa de Facebook, Igor Grosu a publicat un mesaj despre întâlnirea pe care a avut-o tot azi, 31 iulie, cu diaspora din Elveția: „Le-am spus conaționalilor noștri că ne așteaptă alegeri foarte importante în această toamnă, alegeri care vor avea un impact enorm în determinarea cursului viitor al țării noastre”, a scris acesta, îndemnând diaspora să rămână activă și să promoveze imaginea țării.