VIDEO Două tramvaie s-au ciocnit violent în Strasbourg. Sunt zeci de răniți: 5 persoane, duse la spital în stare gravă
Două tramvaie s-au ciocnit violent în zona gării din Strasbourg, Franța. Presa din Hexagon anunță peste 30 de răniți în acest moment, iar prima variantă vehiculată indică o eroare umană. Echipajele de intervenție sunt la fața locului.
Incidentul a avut loc chiar în zona gării din Strasbourg. Presa din Franța scrie că cele două tramvaie s-ar fi lovit frontal, după ce unul dintre ele a fost redirecționat greșit pe o cale de rulare, unde o altă garnitură staționa. Până în acest moment bilanțul arată aproximativ 30 de persoane rănite, scriu jurnaliștii din Strasbourg.
De asemenea, aceștia relatează că cinci dintre aceste persoane sunt în stare gravă și au fost transportate de urgență la spital. Este o misiune în desfășurare. Serviciile de urgență, ambulanță, de asemenea și polițiști sunt la fața locului. Oamenii care sunt în zonă sunt rugați să nu se apropie de locul intervenției. Urmează ca poliția să deschidă și un dosar penal, va face o anchetă pentru a stabili cum a avut loc acest incident grav, potrivit jurnalistului Digi24, Alexandra Dinu.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI