VIDEO Dorin Recean și-a luat rămas bun de la Guvern și a vorbit despre Alexandru Munteanu, viitorul candidat la funcția de prim-ministru

Embed:

Premierul Dorin Recean a fost aplaudat de miniștri la ultima ședință a Guvernului, care a avut loc miercuri, 15 octombrie. Șeful Executivului și-a luat rămas bun, mulțumindu-le colegilor pentru munca și implicarea depusă în această perioadă.

"Vreau să aduc cuvinte de apreciere funcționarilor publici, celor din Cancelaria de Stat și din toate instituțiile pe care le reprezentați, pentru munca depusă. Le mulțumesc și partenerilor noștri, care sunt astăzi prezenți la ședința de Guvern, pentru implicare, atenția cu care au tratat politicile publice, pentru critica constructivă, laude și aprecieri", a declarat Recean.

De asemenea, premierul a vorbit despre Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pe care l-a cunoscut încă din facultate, menționând că acesta i-a fost profesor și un specialist valoros:

"Îl cunosc pe domnul Munteanu de la facultate, mi-a fost profesor în anul 1991. Apropo, el este cel care m-a convins să merg la electrofizică, eu vroiam să fac mecanică, iar el, la un moment dat, zice: ‘Dorin, lumea se mișcă de la atomi spre biți’. Dincolo de faptul că domnul Munteanu are o experiență extraordinară de a încuraja și de a crește studenți, experiența lui profesională, de a crește oameni, de a fi economist, întreprinzător și investitor, va aduce exact acel suflu nou în Guvern și în societate de care avem nevoie pentru dezvoltarea economiei. Experiența lui este foarte importantă și pentru cele două domenii esențiale pe care le-am avut de rezolvat în această perioadă: securitatea și reforma justiției, care sunt fundamentale pentru o economie sănătoasă", a adăugat Recean.

Guvernul condus de Dorin Recean a fost învestit în funcție în data 10 februarie 2023, după demisia Executivului condus de Natalia Gavrilița. Mandatul actualului Executiv va înceta în ziua validării alegerilor parlamentare, subiect care va fi examinat de magistrații Curții Constituționale joi, 16 octombrie. 

Citeşte şi..

Vezi toate