
VIDEO Ce spune Guvernul după ce s-a aflat că Combinatul de Ciment și Uzina Metalurgică din Transnistria funcționează din nou
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă declară că dacă informaţiile referitor la realuarea activităţii Combinatului de Ciment şi a Uzinei Metalurgice din Transnistria se vor adeveri, autorităţile de la Chişinău vor impune taxe de competiţie regimului separatist de la Tiraspol. Precizările au fost făcute după ce Alexandr Slusari a scris că cele două întreprinderi ar fi început să funcţioneze în această săptămână, acuzând Guvernul că "sprijină regimul separatist din stânga Nistrului".
"Autorităţile de la Chişinău nu au girat, nu au validat, nu au negociat acest mod de livrare a gazului natural spre regiunea transnistreană a Republicii Moldova, dar Guvernul nici nu a blocat...
Când gazul spre regiunea Transnistreană era din bani europeni, ceea ce Chişinăul a negociat, a discutat cu partenerii europeni, în acest caz am pus nişte condiţii foarte importante, care erau respectate: Cea mai importantă e ca gazul să fie folosit doar în scopuri sociale...
Acum, gaz care ajunge în regiunea transnistreană, nu este din bani europeni, nu este din bani moldoveneşti, respectiv, aşa cum s-a declarat anterior, în cazul în care se vor confirma aceste informaţii, despre repornire, domnul prim-ministrul şi responsabilii de la Guvern au vorbit despre impunerea acestor taxe de competiţie pentru că trebuie să aducem într-un cadru de competiţie corectă companiile de pe malul stâng şi pe malul drept, este o decizie care a fost anunţată", a precizat Vodă.
Ultimile știri
Citeşte şi..
Vezi toate










