Victor Orban efectuează prima vizită la Kiev de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina

Reuters

Premierul Ungariei, Victor Orban, a sosit marți la Kiev, marcând prima sa vizită oficială de la invazia Rusiei în Ucraina. Asta se întâmplă după doar o zi de la preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către Ungaria.

Orban, cel mai proeminent critic al ajutorului militar acordat Kievului de către UE și NATO și unul dintre puținii lideri occidentali care s-au întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin de la invazia din 2022, va avea întrevederi cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, și cu alți oficiali.

Orban şi Zelenski au avut discuţii săptămâna trecută în cadrul unui summit european la Bruxelles, privind semnarea pactului de securitate dintre UE şi Ucraina.

Anterior, Victor Orban s-a opus începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și a blocat mai multe decizii privind acordarea ajutorului militar pentru Kiev.