Vești bune pentru cei care și-au programat vacanțele la finalul verii: compania Ryanair va reduce costul biletelor
Compania avia low-cost Ryanair va reduce prețul biletelor pentru ultima lună din vară, în pofida faptului că înregistrează pierderi. Astfel, cea mai mare companie aeriană din Europa a anunțat ieftinirea zborurilor, în condițiile în care profiturile s-au înjumătățit.
Potrivit site-ului Thisismoney.co.uk, profiturile Ryanair au scăzut cu 46% în 2024, comparativ cu anul trecut, fiind de 360 de milioane de euro, față de cea prognozată de 538 de milioane de euro, deși numărul pasagerilor a crescut cu 10 la sută, ajungând la 55,5 milioane.
Directorul executiv al companiei, Michael O'Leary, a declarat că sunt nevoiți să „stimuleze prețurile” pentru a recupera pierderile. Astfel, tarifele medii per pasager au scăzut cu 15% față de anul precedent în aceeași perioadă.
O'Leary a adăugat că, în ultimele 10 zile ale lunii iunie, compania „a suferit o deteriorare semnificativă a capacității aeroportuare europene, care a provocat întârzieri și anulări multiple ale zborurilor”. Din acest considerent, directorul Ryanair solicită noii Comisii și noului Parlament European să implementeze mult întârziata reformă a serviciilor aeroportuare.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI