Uniunea Voluntarilor de Război o sprijină pe candidata PAS la alegerile prezidențiale
Uniunea Voluntarilor de Război din Republica Moldova își exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale și ale referendumului din 20 octombrie. Reprezentanții organizației consideră că rezultatele celor două scrutine sunt influențate de forțe proruse și de personaje controversate, precum Veaceslav Platon și Ilan Șor.
„Astfel de figuri ar putea influența decisiv politica Republicii Moldova, tulburând pacea stabilită pe malurile Nistrului și riscând întoarcerea țării în sfera de influență a Rusiei”, declară Uniunea Voluntarilor de Război.
Organizația și-a exprimat sprijinul pentru candidatul PAS, Maia Sandu.
„Noi, cei care am luptat mereu pentru independență, democrație, libertate și dreptate, pentru parcursul european al Republicii Moldova, chemăm toată țara să ne apărăm aceste lucruri sfinte, iar duminică, 3 noiembrie, o putem face doar împreună cu actualul președinte”, a declarat președintele Uniunii Voluntarilor de Război, Sergiu Caracal.
El a mai îndemnat autoritățile să monitorizeze activitățile de influențare a alegerilor și să împiedice orice încercare de fraudare a rezultatelor în turul doi al scrutinului prezidențial.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI