Un escroc l-a lăsat pe un vârstnic din Anenii Noi fără mai mult de 100 de mii de lei
Un locuitor al municipiului Tighina a fost reținut de procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. El este bănuit de golirea contului bancar de peste 100.000 de lei al unui vârstnic din Anenii Noi. Infracțiunea a fost comisă în luna martie a acestui an, când membrii unui grup infracțional ar fi contactat la telefon victima de 75 ani.
Potrivit unui comunicat al procuraturii, escrocul s-a prezentat drept reprezentant al Băncii Naționale a Moldovei. El l-a anunțat pe proprietarul contului bancar că a observat că cineva încearcă să contracteze un credit pe numele vârstnicului. În baza acestei pretinse îngrijorări, el i-a solicitat victimei datele de identitate și bancare, pentru a „preveni” o înșelăciune.
În realitate, membrii grupului infracțional au folosit datele obținute de la bătrân pentru a crea un cont pe aplicația din telefon. La jumătate de oră de la discuție, bănuitul, învârstă de 40 de ani, a intrat în câteva magazine din Anenii Noi și a cumpărat trei telefoane scumpe și accesorii în valoare de aproape 80.000 de lei. Ulterior, de pe contul victimei au fost transferate aproximativ 15.000 lei într-un cont din Kazahstan, Federația Rusă.
A doua zi după apelul dubios, bătrânul a sunat la bancă, de la care a aflat despre cumpărăturile din ajun, iar victima escrocheriei a anunțat poliția. Pentru că bănuitul se ascundea de autorități, el a fost anunțat în urmărire de Inspectoratul de Poliție din Anenii Noi, iar vineri, 6 septembrie 2024, a fost reținut în vamă, în nordul Moldovei, la Costești, în timp ce încerca să ajungă în România. Tot vineri, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Anchetatorii urmează să investigheze obiectiv infracțiunea și să-i deconspira pe ceilalți membri ai grupului infracțional.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI