Ultimul cuvânt al lui Constantin Țuțu în dosarul de îmbogățire ilicită și fals în declarații, amânat pentru 26 noiembrie

tutu-1

Astăzi, 24 noiembrie, în cadrul examinării cauzei aflate pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în care fostul deputat Constantin Ţuţu este inculpat, fiind acuzat de escrocherie, trafic de influență, îmbogățire ilicită și fals în declarații, urma să aibă loc ultimul cuvânt al acestuia. Avocatul a depus însă o cerere în numele inculpatului, solicitând amânarea ședinței, deoarece Țuțu dorește să beneficieze de dreptul la ultimul cuvânt în persoană.

Instanța a admis cererea și a stabilit o nouă dată pentru ședință, pe 26 noiembrie, ora 11:00.

Amintim că, Constantin Țuțu a fost reținut în data de 2 octombrie, în timp ce încerca să intre în Republica Moldova dinspre Ucraina, după ce în septembrie fusese dat în urmărire internațională.

În data de 12 septembrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a inițiat un nou dosar penal pe numele său pentru traversarea ilegală a frontierei de stat și coruperea angajaților Poliției de Frontieră.

Citeşte şi..

Vezi toate