Ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă va avea loc luni, 29 decembrie: Deputații vor examina în a doua lectură bugetul de stat
Ultima ședință plenară din sesiunea de toamnă a anului 2025 va avea loc luni, 29 decembrie, începând cu ora 10:00. În plenul Parlamentului, deputații vor examina, în lectura a doua, proiectele legii bugetului de stat, legii bugetului asigurărilor sociale de stat și legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026.
Pe ordinea de zi se mai regăsesc patru proiecte de lege, care vor fi examinate în a doua lectură. Inițiativele legislative vizează alinierea legislației naționale la cea a Uniunii Europene: proiectul de lege privind achizițiile publice, proiectul de lege privind activitatea de voluntariat, proiectul de lege privind medierea și statutul mediatorului și proiectul de lege privind prevenirea și combaterea exploatării sexuale și abuzurilor sexuale comise asupra copiilor.
Tot în lectura a doua vor fi examinate proiectele de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, optimizarea procedurilor de eliberare a actelor permisive, simplificarea modului de desfășurare a afacerilor, constituirea Fondului național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții, modificarea Codului urbanismului și construcțiilor, sporirea transparenței în administrarea sistemului judecătoresc și al procuraturii, acordarea scutirii de la plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în țară, ajustarea cadrului normativ în domeniul protecției secretelor comerciale, precum și alte inițiative legislative.
Legislativul urmează să examineze, în prima lectură, proiectele de lege privind importul unor mijloace de transport, proiectul de moficare a Legii cu privire la tineret, precum și ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Israel privind cooperarea juridică în materie civilă și comercială.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, instituția legislativă se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.