ULTIMA ORĂ! Curtea de Apel din Atena a acceptat cererea de extrădare a lui Vlad Plahotniuc în Republica Moldova

vladimir-plahotniuc

Curtea de Apel din Atena a decis astăzi, 13 august 2025, acceptarea cererii depuse de Vlad Plahotniuc privind extrădarea sa în Republica Moldova. Solicitarea a fost transmisă autorităților elene pe 25 iulie 2025, printr-o cerere scrisă, în care fostul lider democrat și-a exprimat acordul pentru revenirea în țară, scrie Telegraph.md.

Amintim că vineri, 8 august, Procuratura Generală  a expediat autorităților judiciare din Grecia o cerere suplimentară de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc, adițional celei trimise anterior.

Într-un comunicat din 1 august, Plahotniuc a declarat: "Am de gând să revin în țară, pentru ca, mai întâi de toate, să îmi dovedesc nevinovăția în fața organelor de drept din Republica Moldova (sau ce a mai rămas din ele după așa-zisa "reformare" din ultimii ani). Am să dovedesc tuturor că acele dosare, intentate împotriva mea, sunt falsuri ordinare, care nu au la bază probe și se limitează doar la speculații lipsite de fundament real".

Acesta a acuzat guvernarea că folosește dosarele "ca modalitate abuzivă de luptă cu oponenții politici pe care nu-i puteau învinge sau combate pe căi politice și democratice" și a afirmat că "dacă autoritățile de la Chișinău sunt sincere și vor ca eu să ajung în Republica Moldova, eu voi fi curând în țară, în caz contrar se va confirma informația spusă neoficial de către autoritățile elene avocaților mei, precum că puterea de la Chișinău a rugat partea elenă să nu se grăbească cu procesul meu de extrădare, căci ei nu vor ca eu să apar în țară până la alegerile parlamentare".

Într-un alt mesaj public, din 4 august, Plahotniuc a reluat acuzațiile: "Frica față de prezența mea în Republica Moldova este atât de mare pentru guvernarea galbenă, încât ei au ales să mai mintă o dată cetățenii și să facă înțelegeri ascunse cu alte țări, încercând să paseze extrădarea mea către ele, doar ca să nu revin în Moldova. Cel puțin nu până la alegerile din luna septembrie."

Acesta susține că "PAS caută orice posibilitate să tergiverseze revenirea mea în Moldova și pentru asta nu ezită să sfideze obraznic procedurile legale", adăugând că „acuzațiile lor împotriva mea sunt fără dovezi și se vor nărui în cadrul procesului de judecată”.

"Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept legal, chiar dacă guvernarea galbenă nu mă vrea în țară și se simte neputincioasă în fața argumentelor și adevărurilor pe care le voi prezenta", a conchis Vlad Plahotniuc.

Citeşte şi..

Vezi toate