Ucraina evacuează sate din regiunea Sumî, în contextul intensificării atacurilor rusești și temerilor privind o nouă ofensivă

1686143698-8434

Autoritățile din regiunea Sumî, situată în nord-estul Ucrainei și aflată la granița cu Rusia, au anunțat sâmbătă evacuarea obligatorie a unsprezece sate, pe fondul intensificării bombardamentelor rusești și al riscului unei noi ofensive, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Această decizie a fost luată având în vedere amenințarea constantă care atârnă asupra vieții civililor din cauza bombardamentelor localităților frontaliere”, a transmis administrația regională din Sumî.

Rusia a revendicat în ultimele săptămâni capturarea mai multor sate din estul Ucrainei, inclusiv două localități anunțate chiar sâmbătă: Novopil, în regiunea Donețk, și Vodolagi, în regiunea Sumî. Informațiile au fost furnizate de Ministerul rus al Apărării și preluate de agenția RIA Novosti, citată de Reuters.

În total, 213 localități din regiunea Sumî se află deja sub ordine de evacuare, potrivit AFP. Zona se află într-un punct sensibil, în condițiile în care președintele ucrainean Vladimir Zelenski a avertizat că Rusia își concentrează forțele la frontieră în pregătirea unei potențiale ofensive.

Purtătorul de cuvânt al serviciului de stat al polițiștilor de frontieră, Andrii Demcenko, a declarat joi că Rusia a masat „destule forțe în apropiere de Sumî pentru a încerca un atac”. El a precizat că această întărire a început în perioada în care armata rusă lupta cu soldații ucraineni în regiunea rusă Kursk, vecină cu Sumî.

Deși cea mai mare parte a luptelor continuă în regiunea Donețk, confruntări armate au loc și în sudul Ucrainei, precum și în regiunea Harkov, tot în nord-est. Armata ucraineană, confruntată cu lipsa de efective și resurse, se teme de o ofensivă de amploare care ar putea destabiliza și mai mult linia frontului.

Regiunea Sumî a fost scena unei ofensive surpriză din partea Ucrainei în august anul trecut, însă între timp Kievul a pierdut aproape tot teritoriul recucerit atunci, Moscova afirmând că a reușit să alunge complet trupele ucrainene din zonă.

Citeşte şi..

Vezi toate