Turcia amenință Israelul cu intervenția militară
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a amenințat Israelul cu intervenția militară, după ce aviația israeliană a bombardat în weekend mai multe ținte din Liban ale grupării Hezbollah, ca răspuns la atacul cu rachete de pe platoul Golan, soldat cu moartea a 12 copii și adolescenți. Erdogan a dat drept exemple intervențiile Turciei în Siria și în Karabahul de Munte.
„La fel cum am intrat în Karabah, la fel cum am intrat în Libia, am putea face asemănător și cu ei (Israelul - n.red.)”, a declarat liderul de la Ankara la un eveniment al partidului de guvernământ de la Rize.
De la începutul războiului din Fâșia Gaza, relațiile dintre Israel și Turcia s-au deteriorat semnificativ. Erdogan a descris gruparea extremistă palestiniană Hamas drept „organizație de eliberare” și l-a comparat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu Adolf Hitler.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI