Trump scandalizează lumea: Vreau Canada, Groenlanda și Canalul Panama
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a scandalizat lumea prin anunțarea intenției de a cumpăra cea mai mare insulă din lume - Groenlanda, inclusiv prin presiuni economice, dacă se va confrunta cu refuz. De asemenea, el panifică să readucă sub controlul SUA Canalul Panama, care a trecut în jurisdicția autorităților panameze în 1999. O altă îngrijorare au provocat declarațiile noului lider de la Casa Albă cu privire la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american.
Feciorul noului președinte al SUA, Donald Trump Junior, a vizitat marți Groenlanda, în calitate de „turist”. Asta după ce tatăl său a declarat că intenționează să cumpere teritoriul arctic, aflat în componența Regatului Danemarcei. Mai mult, Trump senior a amenințat cu majorarea taxelor vamale pentru Danemarca, în caz de refuz.
„Don (Donald – n.r.) Jr. și reprezentanții mei au aterizat în Groenlanda. Primirea a fost grozavă. Ei și restul lumii libere au nevoie de securitate, apărare, forță și pace! Această înțelegere trebuie să aibă loc”, a scris Trump Senior pe Truth Social. El a mai promis că va face Groenlanda „măreață din nou”.
În timpul unei conferințe de presă de la Mar-a-Lago, pe care a susținut-o la scurt timp după aterizarea fiului său pe insulă, Trump a declarat că nu exclude folosirea forței militare pentru a obține controlul asupra Canalului Panama și pentru a „achiziționarea” celei mai mari insule din lume. Toate acestea sunt necesare pentru a asigura securitate națională și economică a țării, a explicat noul lider de la Casa Albă.
„În Groenlanda locuiesc aproximativ 45.000 de oameni. Nimeni nu știe nici măcar dacă Danemarca are vreun drept legal asupra teritoriului. Dacă da, ar trebui să ni-l cedeze, pentru că este o chestiune de securitate națională. Lumea liberă are nevoie de el. Uite, nici măcar nu ai nevoie de binoclu: nave chinezești peste tot. Există nave rusești peste tot. Nu vom lăsa să se întâmple asta”, a declarat Donald Trump cu două săptămâni înainte de revenirea la Casa Albă.
Comentând criza politică din Canada, unde premierul Justin Trudeau a anunțat zilele trecute că demisionează, Trump a menționat că „mulți cetățeni canadieni ar dori ca țara să devină al 51-lea stat american”. De asemenea, noul președinte a spus că Statele Unite „nu mai pot suferi” din cauza dezechilibrului comercial dintre cele două țări.
„Dacă Canada ar deveni un stat american, nu ar avea tarife, ar avea taxe mai mici și ar fi la adăpost de amenințarea navelor rusești și chinezești, care o spionează”, a adăugat Trump.
Deși a promis că nu va folosi forța militară pentru a alipi Canada, Trump nu a exclus utilizarea pârghiilor economice.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI