Trei partide din România au găsit salvarea în Antonescu – va fi candidatul comun

Crin-Antonescu-1024x681

Liderii PSD, PNL, UDMR şi ai grupului minorităților au convenit luni să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu, a anunțat Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL. Această decizie urmează să fie validată la nivelul fiecărei părți, prin vot, în forurile de conducere. Bolojan a declarat luni la Parlament că una din prevederile protocolului coaliției este şi desemnarea unui candidat unic la funcția de președinte al României, precizează g4media.ro.

„Am convenit prin consens ca acest candidat să fie domnul Crin Antonescu, urmând ca fiecare partid politic să desemneze candidatul şi să aprobe această candidatură în forurile interne ale fiecăruia”, a spus Bolojan.

Crin Antonescu, în vârstă de 65 de ani, vehiculat drept posibil candidat comun al coaliției PSD-PNL la alegerile prezidențiale, este cunoscut drept unul dintre coautorii puciului politic din 2012. Atunci, Uniunea Socială Liberală (USL), condusă de Antonescu, Victor Ponta și Dan Voiculescu a schimbat toată conducerea statului și a vrut să-l demită pe președintele Traian Băsescu, fiind împiedicați de aliații occidentali și de faptul că referendumul de demitere nu a făcut cvorum.

El nu a obținut anul trecut niciun venit, după cum arată declarația de avere a soției sale. De altfel, în ultimii zece ani, el nu a mai avut niciun job cunoscut publicului.

A fost susținut și promovat constant de membrii așa-numitului grup de la Monaco, o grupare de oameni de afaceri și foști ofițeri ai securității, poliția politică din perioada comunistă.

Crin Antonescu a fost președinte interimar al României în vara anului 2012, între momentul suspendării lui Traian Băsescu de către parlamentarii USL și revenirea acestuia în funcție, ca urmare a invalidării referendumului de demitere.

 

De meserie profesor de istorie, Crin Antonescu a câștigat șefia PNL în 2009. În 2010 a devenit unul dintre inițiatorii și liderii USL. Imediat ce a preluat șefia guvernului prin Victor Ponta, USL a schimbat șefii principalelor instituții (Senat, Camera Deputaților, Avocatul Poporului), a schimbat legi și regulamente astfel încât să poată răsturna regimul Băsescu, precizează g4media.ro.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI

Citeşte şi..

Vezi toate