Stoianoglo: Sunt gata să particip la dezbateri cu Maia Sandu, pe o platformă neutră
Candidatul PSRM pentru funcția de președinte al țării, Alexandr Stoianoglo, care s-a clasat pe locul doi la alegerile de duminică, a anunțat că este gata să se întâlnească la dezbateri cu candidata PAS, Maia Sandu. Stoianoglo a precizat însă că aceasta urmează să se desfășoare pe o platformă neutră, nu la televiziunile controlate de putere, singurele care au mai rămas în țară.
Candidatul opoziției a mai spus că guvernarea a folosit toate instrumentele murdare pentru a-i cizela calea candidatei sale.
„Puterea s-a pregătit din timp pentru victorie. A suprimat și interzis mass-media de opoziție, a impus cenzura, a instaurat controlul unui singur partid asupra Comisiei Electorale Centrale, a lansat sondaje sociologice false, a desființat institutul observatorilor electorali și a abuzat de resursele administrative, inclusiv de cele externe. Rezultatul? Un eșec răsunător și rușinos”, a specificat Stoianoglo.
El a atenționat că, dacă alegerile ar fi fost organizate conform standardelor europene și democratice, puterea ar fi fost sancționată și mai dur.
„Cea mai rușinoasă parte a acestor alegeri este legată de așa-numitul referendum privind parcursul european. Consultanții puterii au apelat la cele mai cinice metode de manipulare, încercând să asocieze popularitatea ideii de integrare europeană cu candidatul lor impopular. Au crezut că drumul european poate fi acaparat de un singur om. Au încercat să creeze o falsă luptă între bine și rău, divizând din nou cetățenii între proeuropeni „buni” și cei de „categoria a doua”, doar pentru că gândesc diferit. Însă rezultatul a fost opusul a ceea ce și-au dorit. Lipsa de credibilitate a candidatului puterii a tras rezultatul în jos, aducând viitorul european al Moldovei pe marginea unei totale discreditări”, a subliniat Stoianoglo.
El a făcut apel către candidata PAS în care a îndemnat-o să-i lase pe cetățeni să decidă cine este mai demn de postul de șef al statului.
„În această situație, mă adresez Maiei Sandu cu o propunere constructivă. Să le oferim cetățenilor posibilitatea de a trage propriile concluzii despre noi doi, despre programele, obiectivele și ideile noastre. Iar cea mai bună cale pentru asta ar fi dezbaterile. Dar nu pe platforma presei dependente de putere, ci pe o platformă neutră. Să existe doi moderatori: din partea dumneavoastră și din partea mea. Sunt convins că, cu o astfel de abordare, cetățenii noștri vor avea mai multe argumente pentru a lua decizii echilibrate, raționale și responsabile”, a mai spus Stoianoglo.
INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI