Stoianoglo: Atitudinea mea față de războiul din Ucraina este evident negativă

Untitled image (1)

Candidatul la funcția de președinte al țării, Alexandr Stoianoglo, care în acest scrutin este susținut de PSRM, spune că are o atitudine negativă față de războiul din Ucraina, ca și majoritatea absolută a cetățenilor moldoveni.

”Războiul nu poate fi o soluție la probleme. Victimele războiului sunt întotdeauna oameni care nu au nimic de-a face cu motivele și interesele din spatele acelui război. Victime devin oameni din populația civilă – copii, femei, bătrâni…”, a declarat Stoianoglo într-un interviu pentru Tribuna.

Cât despre Crimeea și Donbasul, Stoianoglo a spus că în conformitate cu prevederile dreptului internațional, acestea fac parte din componența Ucrainei.

”Și cât nu există alte decizii sau soluții recunoscute internațional, pentru mine, ca jurist, nu există nicio temelie de a considera altfel. La fel cum îmi este evident și nu pun în discuție faptul că Transnistria este parte integrantă a Republicii Moldova”, a precizat Stoianoglo.

INTRĂ ȘI PE CANALUL DE TELEGRAM ZVON.MD, PENTRU A AFLA DESPRE NOILE PUBLICĂRI